De ce sa te ajut?

De ce sa te ajut pe tine cand tu nu mi-ai putea rasplati dorinta mea de a te ajuta,decat cu un sentiment de greata ce insista destul de mult?Cand ti-am cerut sa pleci,ai disparut?Pe bune,chiar…ai disparut?Si daca da,de ce esti inca aici?De ce sunt nevoit sa iti simt prezenta atat de apasatoare si totusi atat de linistitoare si mai departe de atat?

Din nefericire viata este un film numai in mintea mea.Daca as putea,as da “rewind” pana la acel moment in care aceste semne de intrebare au devenit din ce in ce mai frecvente.Si apoi ce…?Apoi am sa sterg primul concept pe care l-am avut despre tine pentru a nu simti aceasta dorinta de a afla cat mai multe…Pentru tine are vreun sens ceea ce bolborosesti acolo?Da,intamplarea face ca pentru mine chiar are.Faptul ca imi tot apar intrebarile astea in minte nu poate duce la nimic bun.Niciodata nu reusesc sa imi raspund in totalitate la ele,iar atunci cand cred ca am raspuns oarecum la o dilema,rasar alte doua.Ceva ma face sa ma predau incetul cu incetul acestei hidre ce parca ma devoreaza incepand cu picioarele.Coltii imi strapung pielea si ii simt la inceput precum o caldura apasatoare iar mai apoi reusesc sa disting in acea presiune o usoara senzatie de disconfort.Ma incomodeaza enorm faptul ca nu reusesc sa mi te scot din minte daca nu pot sa te deslusesc.Dar mai ales cred ca ma incomodeaza faptul ca nu pot sa te deslusesc si de asta nu vreau sa te scot din minte.Tu esti singura mea frustrarea si unica mea raza de lumina in aceasta nocturna denigratoare.Eu nereusind sa scap de tine imi fac singur rau.Gandul la tine ma macina constant mereu mai insistent si mai ademenitor.Reusesti de fiecare data sa te eschivezi tentativelor mele de a te sterge si ma induci in eroare cat sa nu constientizez ca defapt  eu sunt cel care controleaza totul.Imi rapesti sentimentul de control in speranta ca voi ramane la indemana ta,fiinta meschina si josnica…ma dezgusti!Pana si simplul gand ca ultima ta farama de existenta este in vacanta in interiorul capului meu ma face sa vomit.Ma manipulezi dupa bunul tau plac si ma dezorientezi cu atata pricepere incat chiar ajung sa te confund cu mine insumi.Chiar ajung sa cred ca defapt punctul in care tu ai vrut sa ma aduci era cel in care eu as fi vrut de la inceput sa sfarsesc…

Daca as vrea sa se incheie totul aici,mi-ai permite?Mi-ai da voie sa sterg cu buretele toate aceste nesigurante si sa devin mai increzator in mine?Nu…bineinteles ca nu.Tu existi aici pentru a ma dezorienta pe mine.Scopul tau este ca eu sa fiu tinut departe de luciditate…astfel punand problema,tu existi pentru a ma incurca pe mine…De ce sa te ajut sa nu dispari,cand tot ce vreau eu este ca tu sa te dizolvi in cea mai indepartata particula de mine si sa nu mai dai vreun semn de existenta?…desigur,tu nu ai cum sa te intorci in neantul din care ai aparut odata cu mine decat daca mergi inapoi odata cu mine…Esti cea mai grea povara,caci nu te pot deslusi si cea mai buna parte din mine.Esti ceea ce ma face pe mine sa fiu eu si ce ma diferentiaza de ceilalti prin ceva mai presus de aparente.

Esti EU doar ca mai bun…

De ce ai nevoie de mine?practic tu detii controlul…tu ma faci sa fac ceea ce fac si sa refuz ceea ce consideri ca nu doresc…aceste intrebari ale tale nu au niciun rost,sunt mai dezorientat pe masura ce le pun si mereu apare alta noua…inteleg…inteleg ca nu inteleg ce vrei sa faci si unde vrei sa ajungi dar sunt nevoit sa te ajut.Sunt om deci tind spre viata,iar tu imi oferi acest lucru.Ma faci sa simt ca traiesc fara sa ma misc.Asa isi da seama un orb ca poate vedea adevarul sau un surd ca isi aude destinul chemandu-l.Asa simte ciuntul un deget pierdut sau schiopul mancarimea din talpa.

Numai datorita tie…datorita mie…