Adancul uitarii

Cad in genunchi, oftez, plang si te strig.
Nu mai am curajul nici ochii sa-i deschid.
In jurul meu te vad numai pe tine,
si nu-mi vine sa cred ce ai facut cu mine.
Sa plang n-are rost, sa strig, n-am catre cine,
Caci stiu ca esti departe si-ti pasa doar de tine.

N-am sa mai plang nicicand in fata ta
crezand ca tu-ntelegi ce eu nu pot uita,
crezand ca poti reda ce candva am pierdut,
ajuns acum neant,adanc necunoscut.
Suflet de piatra fata de mine ai purtat,
iar eu stupid naiv ce-n tine-am incercat
sa imi pastrez acea sclipire-a iubirii vie
care pana acum nicicand n-are sa-nvie.