De ce?

De ce crezi oare tu,cel care citesti,
ca daca bei doar apa chiar n-ai sa-mbatranesti?
De ce se sfarma piatra si da numai nisip
ce curge precum timpul din clepsidra risipit?
El pleaca asadar spre a se reuni cu greu
chiar cu desertul searbad cel ce-a nascut pe-Orfeu.

E chiar acel Orfeu care Infernul a-nfruntat
dand omului speranta chiar dupa-ntunecat;
caci dragostea e oarba si ne-nfricata boala
ce ne aduce-ntr-un final la ceasuri de rascoala.
Ne revoltam pe viata,si nu ne-acceptam soarta
pentru ca-n cele din urma moartea sa-si faca fapta.

De ce sa merg intr-una pe drumuri pustii,reci
cand timpul de-mi da una de-aici nu ma dezlegi...?
Nu te dezleaga nimeni,decat cel ce-a legat
cuvantul pentru a te tine aici,de-a pururi,el si-a dat.
Nu incerca sa scapi ca mai apoi sa fugi,
caci soarta ta te prinde si tot aici ajungi.

E-o ceata deasa parca sa te tot pierzi in ea
precum un Odiseu,nu-ti accepta soarta...
Vasleste,fugi departe si nu da inapoi
sau timpul cel necrutator te va lua de langa noi.
Te va izbi de creasta norilor ceresti
si vantul te va duce spre timpuri nepamantesti.
Vei infrunta o viata-ntreag-al tau esec
si nu putea-vei nicicand ura-ti sa stapanesti.


Din pasi grabiti in alti marunti imi schimb iar si iar mersul
tot alternand ce-i bun cu rau ca sa nu le pierd sensul.
Din greu e simplu dar complex si totul pare aspru
iar clipa asta de acum parca imi muta astrul...
De ce sa fac din doua una si nu chiar trei sau patru
ca sa le-aduc intr-un sfarsit sa poat-a-mi ghida pasul?